Poftele și obezitatea

Poftele. Ce sunt poftele? De unde vin? Unde încep și unde se termină ele? Putem să rezistăm tentației? Este bine să rezistam tentației, păcălindu-ne că nu avem pofte? Suntem persoane slabe emoțional dacă nu rezistăm tentațiilor? Conduc poftele la obezitate?

Iată o serie de întrebări pe care fiecare dintre noi, cu siguranță ni le adresăm, atunci când suntem tentați să poftim ceva, cu toate că știm că mai sănătos pentru noi ar fi să ne limităm la ceeea ce e bun și bine. Dar dacă ar fi așa simplu…

Ce sunt poftele?

Poftele sunt acele senzații pe care le resimțim atunci când ne dorim foarte tare ceva. Acel ceva poate fi de orice natura, însă aici ne referim doar la poftele alimentare. Este acea senzație pe care o resimțim atunci când organismul nostru ne cere ceva, indiferent de voința noastră. Însă, pe lângă mecanismul psihologic, există și un mecanism fiziologic, dictat de hormonii responsabili cu senzația de sațietate și senzatia de foame, leptina și grelina, sau de carențele minerale și vitaminice pe care organismul le resimte. Problemele apar atunci când poftele dese influențează mecanismele normale și are loc o dereglare a procesului alimentar și o ingerare crescută cantitativ din unele alimente dense caloric, dar cu un gust foarte placut.

Poftele pot fi stimulate și de imaginație. Astfel,  acest proces psihic cognitiv complex elaboreaza pofte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei anterioare, asociind unele alimente cu emoții placute trăite anterior, cu evenimente fericite, imagini ale persoanelor dragi.

De unde vin poftele?

Mecanismul de producere a poftelor este condus de deficiențele organismului care sunt semnalate la nivelul hipotalamusului, care este un centru de integrare între sistemul nervos central, sistemul nervos vegetativ și cel endocrin, prin funcțiile sale care sunt atât de natură endocrină, cât și nonendocrină: de reglare a temperaturii corporale, a setei, a aportului alimentar. Acesta trimite semnale glandelor endocrine care secretă hormoni specifici pentru reglarea nevoilor metabolismului.

Unde încep poftele și unde se termină ele?

Atunci când organismul sesizează o deficiență, se activează mecanismele hormonale care transforma nevoia într-o cerință, într-o poftă. Problema apare atunci cand poftele scapă de sub control, sunt tot mai dese și de neoprit. În aceasta situație, excesul se depune în țesutul adipos, sub forma de depozite de grăsime.

Este bine știut faptul că există patru gusturi principale pe care omul le percepe: dulce, acru, sărat și amar, și o multitudine de arome: de căpșuni, trandafiri, scorțișoară, mentă etc. Practic, tot ceea ce mancăm are un gust principal și o multitudine de arome. Pentru a ne spori poftele, percepem aromele și cu analizatorul olfactiv.

Când toate sunt atât de minuțios concepute, parcă pentru a ne determina să le consumăm, putem rezista tentației?

Acum intervine adevarat arta: cum ne satisfacem poftele, dar fără a exagera, fără ca surplusul consumat să se transforme în substrat de grăsime? O problemă intens dezbătută, dar care, părerea mea, nu are o soluție general valabilă, deoarece fiecare persoană este unică, și fiecare organism metabolizează ceea ce consumăm în ritmul propriu.

Oprindu-ne puțin asupra celuilalt aspect, al obezității, putem spune că aceasta apare atunci când consumăm mai mult decât are nevoie organismul, iar excesul se depune. Întrebarea este, dacă știm acest lucru, atunci de ce consumăm mai mult? Oare nu putem rezista tentației, oare suntem prea slabi ca să ne înfrânam poftele?

Răspunsul logic, fundamentat științific, este tot în mecanismele hormonale. Cei doi hormoni, leptina și grelina sunt responsabili. Grelina, este ”hormonul foamei”, este secretat în stomac în timp ce acesta este gol. Cu cât cantitatea de grelină este mai mare, creierul primeste informația că este nevoie de mai multă mâncare și avem tendința de a mânca mai mult, iar senzația de foame devine din ce în ce mai greu de controlat. Acesta este și motivul pentru care în curele de slăbire, sau în cele cu mese la ore fixe cu pauze prelungite între mese, fără gustări, ai impresia că îți este tot timpul foame. Celulele adipoase, secreta leptina, ”hormonul sațietății”, care este antagonistul grelinei și care inhibă senzația de foame. La persoanele obeze, apare însă o problemă: din cauza cantității mari de leptină produse de celulele adipoase, hipotalamusul nu mai recunoaște aceste semnale de inhibare a foamei și apare rezistența le leptină. În aceasta situație apare nevoia de a mânca mai mult.

Inevitabil, se pune întrebarea: cauzele obezității sunt de natură genetică, metabolică, psihologică, comportamentală, sau o interrelaționare a tuturor celor amintite?

Într-adevăr, persoanele care provin din familii cu membri obezi, au o predispoziție genetică mai mare pentru a se îngrășa, dar nu e obligatoriu să se întâmple. O monitorizare periodică a greutății, un calcul atent al caloriilor ingerate, o viață activă și un stil de viață sănătos pot preveni obezitatea genetică.

Cauzele metabolice se refera la disfuncționalitățile care apar, la patologiile care pot conduce la o creștere rapidă în greutate, cum ar fi diabetul, bolile endocrine, afecțiunile hipotalamice.

O teorie interesanta este cea a setării unui punct de referință (Set Point Theory).  Cea mai mare problemă în curele de slăbire este efectul yo-yo. Cercetările au arătat că organismul își alege o greutate preferată, la care se simte bine și incearcă să păstreze constantă această greutate, reglându-și mecanismele hormonale. Așa se explică de ce după o slăbire masivă există tendința de a pune la loc kilogramele date jos [1].

Problemele psihologice pot determina și ele o creștere a apetitului și implicit a greutății. Anxietatea, depresia, teama de singurătate, precum și problemele neurologice, medicația specifică, pot conduce la obezitate. Plăcerea de a mânca poate crea motivații puternice. Satisfacerea poftei de dulce, conduce la eliberarea endorfinelor, hormonii fericirii.

Cauzele comportamentale se referă la obiceiurile dobândite pe parcursul anilor sau moștenite: gustările nesănătoase în fața televizorului, mâncatul pe fugă, reclama agresivă a companiilor din domeniul fast-food.

Multe studii de cercetare tratează problema apetitului crescut și a obezității.

Scopul acestui studiu: Șase săptămâni de repaus dimineața cauzează o mică adaptare a răspunsurilor metabolice sau a apetitului la adulții obezi (Six Weeks of Morning Fasting Causes Little Adaptation of Metabolic or Appetite Responses to Feeding in Adults with Obesity) a fost de a determina efectele menținerii repausului de dimineață în comparație cu un mic dejun cu multe calorii asupra metabolismului, consumului de energie și apetitului la adulții sănătoși cu obezitate.

Acesta a fost un studiu independent, controlat randomizat, cu zile de evaluare de bază și eșantioanele au fost urmărite separat. Intervenția a durat 6 săptămâni și un eșantion a postit de dimineață (0 kcal până la ora 12:00), iar celălalt eșantion a luat micul dejun zilnic (> 700 kcal până la ora 11:00). Măsurătorile au inclus rezultatele metabolice (glucoză, insulină, acizi grași), hormoni care reglează apetitul (grelina totală / acilat, peptida YY, leptina) și parametrii termogenezei indusă de consumul de energie (dieta indusă de termogeneză) micul dejun fix.

În comparație, atât cei care  nu au mâncat nimic la micul dejun, cât și cei care au mâncat au înregistrat o adaptare minimă, atât rezultatele metabolice cât și majoritatea rezultatelor de reglementare a apetitului, au fost nesemnificative (P> 0,05). Au existat însă valori semnificative pentru peptida YY (P = 0,05) și a crescut numărul celor care au resimțit foame postprandială (P = 0,05) în grupul celor care au consumat micul dejun. Acest lucru indică faptul că diferențele observate anterior între consumatorii de mic dejun și cei care au postit dimineața pot fi efecte acute ale alimentației sau ar putea fi rezultatul altor factori de stil de viață [2].

Mecanismul de producere a poftelor este pe cât de ciudat, pe atât de interesant. Cu siguranță, fiecare din noi, aflându-se în fața unei mese încărcate cu de toate, a vut tendința de a-și umple farfuria cu tot felul de mâncăruri apetisante, dar din care nu a putut mânca decât jumătate.

Un studiu publicat în martie 2019 în revista Appetite (What makes people leave LESS food? Testing effects of smaller portions and information in a behavioral model), arată că putem preîntâmpina acest lucru și putem corecta aceste obiceiuri printr-o abordare holistică,

Ei s-au bazat pe un design quasi-experimental de bază, au analizat modul în care afișarea posterelor care cuprind informații și reducerea dimensiunilor porțiilor au avut efect asupra determinanților personali, sociali și de mediu pentru persoanele implicate in studiu. Au analizat  datele din sondaje și observații online în rândul celor 880 de invitați (503 de bază, 377 de intervenție) timp de două săptămâni într-o cantină universitară. Reducerea mărimii porțiilor a condus la mai puține resturi rămase în farfurie la finalul mesei, iar vizualizarea posterelor cu informații a condus la atitudini personale schimbate, norme subiective și control comportamental perceput.

Rămânând tot în mediul școlar, în rândul adolescențiolr de această dată, se observă că majoritatea poftelor nu conduc la obezitate atunci  când alimentele consumate sunt de calitate, din surse sigure, cu un conținut caloric adecvat. Pe măsură ce copiii cresc și primesc bani de buzunar, aleg singuri ce să consume în pauze: sandwichul de acasă, ori unele produse mai puțin sănătoase, dar foarte gustoase de la chioșcurile din incinta sau apropierea școlii. Consumarea regulată a acestor produse, cu siguranță va aduce cu sine kilograme în plus, mărind depozitele de grăsime.

Un alt studiu publicat în martie 2019 în aceeași revistă Appetite (Barriers and facilitators to healthy eating among low-income Latino adolescents), de un grup de profesori de la School of Medicine, University of California, San Francisco, USA, analizează obiceiuile alimentare ale 30 de tineri cu vârste coprinse între 13 și 17 ani, supraponderali sau obezi. Atât aceștia, cât și familiile lor au dovedit că au cunoștințe nutriționale de bază, dar au avut și concepții greșie, spre exemplu ecologic și sănătos, însemna același lucru. Familiile s-au străduit să sprijine adolescenții prin procurarea de alimente sănătoase, proaspete, cu un conținut caloric adecvat, cee ace nu se poate spune și despre colegi, care au fost factori perturbatori, stimulându-le poftele.

Mergând și spre vârste mai fragede,  un grup de cercetători din Portugalia, au arătat în studiul Chrono-Nutrition: The Relationship between Time-of-Day Energy and Macronutrient Intake and Children’s Body Weight Status, cât sunt de importante orele la care se mănâncă și cantitatea de macronutrienți ingerantă la fiecare masa pentru dezvoltarea ulterioara a copiilor preșcolari.

Acest studiu a urmărit evaluarea efectului consumului de energie și de macronutrienți de la vârsta de 4 ani la starea de greutate la vârsta de 7 ani. Eșantionul de studiu a inclus 1961 de copii din generația XXI, datele au fost colectate din jurnalele de produse alimentare pe timp de 3 zile la 4 ani și indicele de masă corporală (BMI) la 7 ani. Modelele dietetice bazate pe datele colectate au fost obținute pentru distribuirea energiei și a macronutrienilor în diferite momente de consum. Aportul relativ mai mare de energie la prânz și cină sau la mijlocul după-amiezii la 4 ani a fost asociat cu cote mai mari de a deveni supraponderali / obezi la 7 ani. Un aport relativ mai mare de grăsime la prânz a fost asociat pozitiv cu cotele ulterioare ale copiilor de a fi supraponderali sau obezi. Aceste asocieri nu au luat în calcul pofta de mâncare a copiilor. Rezultatele au arătat, de asemenea, o relație dăunătoare între săritul peste micul dejun și mâncâul târziu în timpul zilei și greutatea corporală a copiilor. Având în vedere toate ocaziile de a mânca zilnic, o proporție mai mare de consum de energie și macronutrienți la mesele principale și o proporție mai mică în timpul după-amiezii și seara pare să fie mai benefică pentru greutatea copiilor. Aceste rezultate subliniază rolul important al ritmului zilnic de admisie alimentară asupra creșterii excesive în greutate în copilărie.

În concluzie, poftele nesănătoase, exagerările alimentare, săritul peste mese și ingerarea unei cantități mai mari de alimente, decât are nevoie organismul, cu siguranță sunt factori favorizanți ai supraponderalității și obezității.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. r. Speakman and coauthors, Set points, settling points and some alternative models: theoretical options to understand how genes and environment combine to regulate body adiposity, Disease Models and Mechanisms 4 (2011): 733–745; m. m. Farias, a. m. cuevas, and F. rodriguez, set-point theory and obesity, Metabolic Syndrome and Related Disorders 9 (2011): 85–89.
  2. Chowdhury EARichardson JDGonzalez JTTsintzas KThompson DBetts JA.. Six Weeks of Morning Fasting Causes Little Adaptation of Metabolic or Appetite Responses to Feeding in Adults with Obesity. Obesity (Silver Spring) 2019 Mar 29. doi: 10.1002/oby.22452.
  3. Lorenz-Walther BA1, Langen N2, Göbel C3, Engelmann T4, Bienge K5, Speck M5, Teitscheid P3. What makes people leave LESS food? Testing effects of smaller portions and information in a behavioral model; https://doi.org/10.1016/j.appet.2019.03.026
  4. Beck ALIturralde EMHaya-Fisher JKim SKeeton VFernandez A. Barriers and facilitators to healthy eating among low-income Latino adolescents. 2019 Apr 4. pii: S0195-6663(18)31513-7. doi: 10.1016/j.appet.2019.04.004.
  5. Vilela SOliveira ASevero MLopes C.Chrono-Nutrition: The Relationship between Time-of-Day Energy and Macronutrient Intake and Children’s Body Weight Status. J Biol Rhythms.2019 Mar 28:748730419838908. doi: 10.1177/0748730419838908.